Lansare de carte

Pe 13 ianuarie 2012, a fost lansat volumul de poezii intitulat “Esenţă”.
Poeziile sunt scrise de 3 membre ale Clubului Serafim: Bişoc Irina, Dămoc Ana Maria şi Mârţ Iuliana.
Fundatia Serafim a sprijinit acest eveniment sustinand financiar editariea si publicariea cartii, principalul scop al fundatiei fiind, de aceasta data, realizarea unui vis al acestor tinere: acela de a-si vedea versurile intr-o carte.
In cazul in care vor exista persoane dornice sa cumpere aceast volum de poezii, fondurile care se vor strange si care vor fi administrate de membrii clubului, vor fi folosite pentru realizarea unei excursii cu toti membrii clubului.
Prezentarea volumului:
Suntem în secolul vitezei!
Zilele trec vertiginos, evenimentele se succed cu repeziciune! Trăim viaţa în galop, alergăm să adunăm bogăţii! Acum un nou volum de poezii a văzut lumina tiparului! Dar calculatorul ne-a invadat deja vieţile, cine-l va mai citi? Tu, el, ea, noi toţi cei avizi după bogăţii spirituale, căci poezia înnobilează sufletul!
De ce “Esenţă“? Este un volum de poezii compuse de un grup de persoane cu handicap. În timp ce-l vei citi, îţi vei da seama că şi aceste persoane au sentimente, gânduri şi trăiri. Sunt deci la fel ca toţi ceilalti! Le vei aprecia atunci esenţa din lăuntrul lor. Nu-i vei mai judeca doar după aparenţe!
Tema poeziilor e variata accesibilă tuturor vârstelor. Citeste aşadar acest volum şi dacă vei reţine măcar câteva versuri, sau te vei regăsi doar într-un vers, înseamnă că am reuşit ceea ce ne-am propus: să te îmbogăţim sufleteşte!
Lectură plăcută!
Cu drag,
Iuliana Mârţ
Prezentarea autoarelor:
BIŞOC IRINA CRISTINA
*Data naşterii: 16 decembrie 1979, comuna Hălăuceşti, judeţul Iaşi.
*A urmat cursurile gimnaziale şi liceale în Hălăuceşti.
*Postliceal, a studiat doi ani limba engleză prin corespondenţă.
După un vaccin efectuat în timpul clasei a şaptea, Irinei i s-a declanşat boala lui Friedreich, de care suferă şi astăzi.
Cum este Irina?…
… Este tăcerea din mijlocul cuvântului.
… Prizonieră fără vină.
… Necunoscuta din pragul unei zile.
… Întrebarea rămasă ca o rană pe ruina timpului.
… Lacrima munţilor adunată în aurul adâncului.
… Visul nopţii născut din aripi albe ale dragostei.
… Durerea pământului oglindită în ochii amurgului.
… Drumul trudit de căutări zadarnice.
… Pata de lumină din umbra speranţei.
… Strigătul smuls din piatra aruncată în semeni.
… Ochiul de apă ce ademeneşte trecutul.
… Fructul miraculos ce ascunde în sămânţă iubirea.
… Pata de sânge ce mai păstrează memoria omenirii.
… Singurătatea adunată întrun surâs.
… Roua nepătată păstrată în palma unei frunze.
… Căutarea înfrigurată a adevărului neîmblânzit de ruga cerută.
… Nedumerire a frumuseţii ce ademeneşte lumina ochilor.
IRINA este omul ce trăieşte din amintirea unei clipe de viaţă! Este semnul mirării închis întrun pumn de tristeţe! Este tot ce n-a putut să fie!
MAMA, Bişoc Genoveva
7 decembrie 2011, Hălăuceşti
ANA MARIA DAMOC
Sunt diferită, într-o lume cu standarde aplicate cu fier înroşit pe piele ca o emblemă a calităţii. Am dorinţe şi îmi place tot ce-l face pe un om fericit, am sentimentele şi inima curată şi dau zilnic “palme morţii”. Eu exist., când lumea refuză să accepte ceea ce nu poate schimba. Prezint aici o viaţă, povestea reală a unui “popas albastru”, eu…
Pe data de 6 august 1979 m-am născut şi am crescut într-un sat, Hălăuceşti, o mică comună a judeţului Iaşi, fiind al 2 lea din 3 copii. Părinţii m-au considerat comoară şi am fost mereu pe primul plan. Am inceput să cresc, să înfloresc…să-mi cultiv creierul la şcoală ca toţi copiii. Ajunsesem mereu cu coroniţă până în clasa a 5-a când un coleg de clasă a împins de pe suportul instabil tabla de scris peste picioarele mele….M-am considerat norocoasă pentru că mă alesesem doar cu niste contuzii pe labele picioarelor şi-un cucui la frunte. Dar lovitura fusese mai profundă. Ea a declanşat un adevărat proces de autodistrugere în corpul meu de copil, despre care medicii spun că s-a născut cu o mutaţie genetică rară. Charcot Marie Tooth, o boală autoimună şi ereditară ce afectează în principal sistemul nervos central provocând treptat pierderea echilibrului, atrofierea muşchilor şi afectarea independenţei personale. Mică fiind, părinţii m-au dus la medici – până au rămas fără bani… Slăbisem şi mă dezechilibram, cădeam des şi făceam entorse – nu mai puteam merge la şcoală. În clasa a 8-a am renunţat la a continua cu liceu şi facultate… Am luat un scaun cu rotile de la “ajutoare” în 89 şi de atunci el e cel mai bun prieten pentru picioarele mele care an dupa an au tot mai puţină putere. Operaţii pentru refacerea corpului la 32 de ani sunt şi riscante şi costisitoare, pe urmă recuperare în spital – de unde medici şi bani?
Lupta cu boala îmi ocupă cea mai mare parte a existenţei – exerciţiile şi medicamentele încă nu i-au stopat evoluţia, însă speranţa moare ultima iar ambiţia şi încăpăţânarea sufletului meu e puternică. Nu vreau să mă las! Charcot Marie Tooth distruge, dar eu vreau să merg!
Consider că omul e trimis pe pământ ca să evolueze atât fizic, de la copilărie până la bătrâneţe, cât şi sufleteşte, de la egoism la dăruire. Eu scriu din iubire. Cuvântul mi-a cucerit inima demult şi-l iubesc cu o patimă nebună. N-am scris până când n-am simţit tumultul tăcerii copleşindu-mă. Iubesc lumea şi frumuseţea ei bizară prea mult! Dacă ea nu mă vrea o vreau eu, dacă ea nu mă iubeşte o iubesc eu.
Nu îmi e străină suferinţa… Lupt de ani buni cu propriul trup ce nu mă acceptă, nu aparţin nici cerului nici pământului, nici măcar nu-mi mai aparţin mie. Urmează predarea de sine? Am o viaţă, pentru ea lupt până la punctul “stop”. În primul rând vreau să trăiesc! Iubesc, iubesc fără limită lumea şi toate ale ei. Am fost creată de univers cu o inimă cât el de mare, încăpând în ea fără vreo urmă de îndoială, până la ultimul colţ de stea, cu fiecare fir de praf cosmic din care a fost creată…, până la cea mai mică granulă posibilă.
Aşa că tac şi scriu. Scriu cum vorbeşte marea, iarba, păsările, cerul, .iubirea mea.
Ana Maria Dămoc
IULIANA MART
Mă numesc Iuliana şi sunt persoană cu handicap.
Deşi boala şi-a pus amprenta peste fiinţa mea încă de la naştere, mă consider norocoasă pentru că am fost şi eu la şcoală. Am învăţat să scriu şi să citesc la şcoala generală din sat alături de ceilalţi copii sănătoşi.
Nu pot să spun că foştii mei colegi mi-au fost prieteni. Erau însă destul de toleranţi, iar această situaţie m-a mulţumit la început. Pe parcurs însă, mi-aş fi dorit să intru şi eu în jocul lor, dar pentru că ei mă îndepărtau prin gesturi şi niciodată prin vorbe, m-am împrietenit cu cartea.
În gimnaziu la orele de limbă română am avut o doamnă profesoară excepţională. Ne citea poeziile cu mult patos, iar mie a reuşit să îmi insufle dragostea pentru ele. Citind din ce în ce mai des, mi-am dat seama că fiecare poezie are o temă ce exprimă un anume sentiment: de dragoste, de dor, de nostalgie.
Încet, încet, am început să compun şi eu poezii. Mie îmi place rima şi folosesc deseori personificarea fiindca iubesc viaţa şi tot ce e viu şi sunt sigură că sunt mulţi cei ce simt la fel ca mine.
Iuliana Mârţ